Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna aprilie 2024 cu 0,9% față de luna anterioară, până la nivelul de 589,925 miliarde de lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,9% (5,6% în termeni reali), informează Banca Națională a României (BNR).
Cele mai mari, mai profitabile și mai lichide în numerar companii energetice românești de stat au constituit anul acesta depozite de mai multe miliarde de lei la una dintre băncile locale deținute tot de stat, relevă date analizate de Profit.ro.
Banca de stat CEC Bank a ajuns a treia cea mai mare bancă după dimensiunea bilanțului din România, după ce a depășit surprinzător BRD Société Générale, dar și Raiffeisen Bank și ING Bank. Secretul saltului spectaculos de anul trecut? CEC a primit depozite peste așteptări de la clienții mari pe care le-a plasat într-un volum record de titluri de stat, care au ajuns să fie cât creditele.
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna septembrie 2023 cu 2,7% față de luna anterioară, până la nivelul de 547,934 miliarde de lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,4% (2,4% în termeni reali), informează, luni, Banca Națională a României.
O parte dintre cei mai mari constructori auto din Europa încep să arate din ce în ce mai mult ca niște bănci de retail, transmite Bloomberg.
Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, le-a declarat bancherilor că este pregătită să intervină pentru a-i proteja pe deponenții băncilor mai mici din SUA, care sunt afectate de retragerilor mari și ale căror probleme riscă să provoace o contagiune mai mare, pe fondul celor mai grave tulburări ale sistemului financiar din mai bine de un deceniu, transmite Reuters.
Cele mai mari bănci din SUA au convenit să depună 30 de miliarde de dolari la First Republic Bank, într-un efort de a calma temerile legate de soliditatea sistemului bancar american, care a fost zguduit de o două falimente în ultima săptămână.
Primele seme ale creșterii economisirii în lei s-au văzut în această vară, după majorarea dobânzilor oferite de bănci și pe fondul stabilității cursului de schimb. Ratele cu care sunt remunerate depunerile la termen rămân însă cu mult sub inflație.
Mulți români care nu folosesc servicii online își primesc pensile la ghișeele băncilor, iar următoarea dată de plată, între 10 și 12 noiebrie intră în intervalul de 30 de zile cu restricții de access impuse de CNSU peste tot în țară. De asemenea, oamenii trebuie să intre în agenții dacă vor să deschidă sau să închidă depozite ori să actualizeze date obligatorii. Condiționarea accesului în agenții bancare, începând de luni, de vaccinare, trecere prin boală sau testare covid ridică probleme în sistemul bancar, în condițiile în care aproape 70% din populație este nevaccinată, iar testarea Covid implică atât costuri suplimentare, cât și dificultăți de a ajunge la centre certificate în localități mai mici.
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna iulie 2021 cu 1% față de luna anterioară, până la nivelul de 442,334 miliarde de lei și cu 15,3% (9,9% în termeni reali) față de iulie 2020, informează BNR.
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna februarie 2021 cu 1,3% față de luna anterioară, până la nivelul de 427,78 miliarde lei și cu 16,4% (12,8% în termeni reali) față de februarie 2020, arată datele Băncii Naționale a României (BNR).
Dobânzile practicate de bănci la credite au scăzut semnificativ în aprilie, în condițiile reducerii ratelor interbancar, în timp ce dobânzile la depozite au rămas nemodificate. Marja de câștig a băncilor pentru afacerile noi a scăzut sub 4% pentru prima oară în aproape 10 ani, în timp ce marja la afacerile în sold este la cel mai redus nivel din ultimii 3 ani.
Banca Națională a României a atras depozite de 5,7 miliarde de lei de la băncile comerciale la licitația săptămânală, încercând să aducă ratele din piața monetară mai aproape de nivelul dobânzii de politică monetară.
Excesul de lichiditate din sistemul bancar persistă. Banca Națională a României a atras depozite de la bănci de aproape 13,3 miliarde de lei, a doua cea mai mare sumă din acest an, încercând să țină ratele de dobândă din piață în jurul dobânzii cheie.
Banca Națională a României a atras depozite pe o săptămână în valoare de 17 miliarde de lei de la bănci. Suma este în creștere de la circa 13 miliarde de lei de la licitația de săptămâna trecută și este cea mai ridicată după aprilie 2018, când banca centrală a reluat operațiunile de control al lichidității interbancare, după o pauză de peste 7 ani, pe fondul creșterii inflației.
Responsabilii Băncii Centrale Europene (BCE) sunt înclinați să recompenseze băncile care acordă împrumuturi companiilor și gospodăriilor însă sunt reticenți la ideea de a modifica dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichiditățile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, dobândă care în prezent este fixată la minus 0,40%, au declarat mai multe surse pentru Reuters.
Dobânzile cerute de bănci la creditele noi au crescut ușor în ianuarie față de luna anterioară, îndeosebi pe segmentul de consum al populației, conform ultimelor date, analizate de Profit.ro. Dobânzile la depozite au rămas, în medie, la sub 2% - substanțial sub rata inflației -, dar cu scăderi pentru economisirile atrase de la persoanele fizice. Marja netă de dobândă a crescut, astfel, în prima lună de la intrarea în vigoare a OUG 114/2018, care introduce și o taxă pe activele bancare, deși scopul declarat al Guvernului PSD/ALDE cu noua impozitare este acela de a reduce dobânzile plătite de români.
Dobânzile plătite de bănci la depozite și cele percepute la credite au scăzut în ultima lună din 2018, pe fondul unui exces de lichiditate. Anul trecut a fost marcat de o creștere a dobânzilor, mai ales a celor la credite, în timp ce deponenții au fost în continuare recompensați pentru economisirile la termen cu rate sub cele ale inflației.
Era secretului bancar din Elveția, cel mai mare centru din lume care administrează averi offshore, a luat sfârșit în mod oficial, după ce această țară a început schimbul automat de date ale clienților cu autorități fiscale din zeci de state, dar România și Cipru nu beneficiază pentru că nu respectă reglementările internaționale privind confidențialitatea datelor, transmite Reuters.
Creditul neguvernamental și-a redus ritmul de creștere lunară în aprilie, cu un avans de 0,7% față de martie și o creștere de 6,8% față de aprilie 2017, la 238,38 miliarde de lei. Depozitele rezidenților au avansat cu 1,1%, după o scădere de 0,7% în martie.
Crédit Agricole România (CABR) a lansat noile dobânzi pentru depozitele la termen, acestea putând ajunge până la 2,5% pe an, pentru plasamente făcute pentru o perioadă 24 de luni. Dobânda este una dintre cele mai mari de pe piața locală.
Numărul persoanelor fizice române cu depozite bancare care depășesc plafonul de garantare de 100.000 de euro, valabil în Uniunea Europeană, a ajuns la 34.887 în 30 iunie, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele deschise de către populație la băncile din România, indiferent de valută, au crescut în luna mai cu 560,5 milioane lei față de luna precedentă, până la 167,73 miliarde lei (36,7 miliarde euro), și sunt mai mari cu 9,1% (15,4 miliarde lei) față de a cincea lună din 2016, arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate luni de Banca Națională a Romnâniei (BNR). Chiar dacă depozitele sunt mai mari, deprecierea leului a redus valoarea depozitelor în euro.
Depozitele deschise de către populație la băncile din România, indiferent de valută, au crescut în martie cu 1,54 miliarde lei față de luna precedentă, până la 166,28 miliarde lei (36,5 miliarde euro), și sunt mai mari cu 12,2% (18 miliarde lei) față de a treia lună din 2016, arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate miercuri de Banca Națională a Romnâniei (BNR).
Depozitele deschise de către populație la băncile din România au crescut în februarie cu 1,81 miliarde lei față de luna precedentă, până la 164,74 miliarde lei (36,2 miliarde euro), dar sunt mai mari cu 11,4% față de a doua lună din 2016, arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate joi de Banca Națională a Romnâniei (BNR).